Graiul nostru românesc, melodios şi expresiv, mai ales cel din mediul orăşenesc suferă din cauza unei sufocante invazii de cuvinte străine. Unele dintre acestea, îndeosebi cele de circulaţie internaţională, probabil că sunt necesare, dar şi ele e bine să fie folosite numai atunci când împrejurările reclamă uzitarea lor. Altele, în alte ocazii, cotidiene, îndeosebi în familie apar ca un furuncul în frunte. Să mă explic: adesea, când mama sau soţia îţi zic ceva tu în loc să răspunzi afirmativ cu românescul BINE, îi arunci golăneşte un O.K. Apoi cum vine asta? Te crezi mai intelectual aşa? Ăsta e unul din sutele de exemple care pot fi date.
Aşadar, aplicându-i la un ţăran bătrân şi nu numai o expresie din asta ,,modernă” crezi că te va considera mai deştept? S-o crezi tu!. Cel mult se va uita la tine cu milă şi va zice: ,,bietul de el, uite cum îşi pierde minţile”.
Ei, dar dacă cu ţăranul o scoatem cumva la liman, oricum el contează mai puţin, ce ne facem cu pleiada de literaţi?, a căror opere literare sunt ticsite de cuvinte adunate din neant, nu numai greu de pronunţat dar şi de neînţeles. Şi, iarăşi mă văd obligat să exemlific: foarte mulţi scriitori prozatori, dar mai ales poeţi, împănează scrierile lor cu tot felul de cuvinte în ,,primă audiţie” atât de radicale încât nici ei nu le mai înţeleg sensul! Cât despre cititor, ce să mai vorbim? Acesta nu se descurcă nici măcar cu VOCABULARUL în mână. Normal, deoarece ele ne făcând parte din vorbirea noastră literară nu sunt consemnate în vocabularul româno-român.
Aşa stând lucrurile, cum rămâne atuncu cu vorbele, atât de înţelepte, ale cronicarului care spunea că: ,,…dacă banii sunt buni doar aceia care circulă peste tot, la fel şi vorbele acelea sunt bune care sunt înţelese de toţi”. De fapt, pe bravii noştri poeţi sau scriitori (nu pe toţi, doar pe unii dintre ei) nu prea îi interesează dacă ,,operele” lor sunt înţelese de cineva, ci faptul de a-şi crea un renume… îndoelnic, desigur.